FAIMA - Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria si Managementul Afacerilor
Prezentare

Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria si Managementul Afacerilor - FAIMA a luat fiinta in primavara anului 2010, prin transformarea Departamentului de Management al UPB.

FAIMA este autorizata sa functioneze ca orice facultate de sine statatoare din UPB, conform HG 749/2009-completata.

FAIMA acorda la absolvirea studiilor de licenta DIPLOMA DE INGINER in domeniul "Inginerie si Management", eliberata de UPB-Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului. Specializarile pentru care se poate opta sunt:
- Ingineria si Managementul Afacerilor
- Inginerie Economica in Domeniul Electric, Energetic si Electronic
- Inginerie Economica in Industria Chimica si de Materiale
Detalii despre fiecare program in parte se pot afla din rubrica "Program de licenta".

FAIMA organizeaza si programe de master si doctorat (in domeniul "Inginerie Industriala"), corespunzatoare ciclurilor I, II si III sistem Bologna (detalii despre studiile de master si doctorat se gasesc in rubricile "Programe de master" si "Programe doctorale" aferente fiecarei catedre). 
Dupa cei 4 ani de studii de licenta, masteratele oferite de FAIMA asigura o compatibilitate foarte buna cu cerintele de calitate impuse de standardele europene in privinta invatamantului universitar, in contextul unei evolutii continue a pietei muncii din Uniunea Europeana.

FAIMA asigura un invatamant performant, o pregatire inginereasca si manageriala bazata pe creativitate si practica, oferind studentilor sanse reale in competitia de pe piata fortei de munca, inclusiv in zona antreprenoriala, domeniu ce cunoaste o dezvoltare continua in ultimii ani.

Facultatea se adreseaza atat tinerilor interesati sa-si construiasca o cariera in mediul afacerilor (in domeniul industrial si in alte domenii), cat si celor ce doresc sa-si dezvolte propriul business.

Cadrele didactice, specialisti recunoscuti pe plan national si international, realizeaza transferul de cunostinte intr-o maniera interactiva, permanent conectata la practica, asigurand toate conditiile necesare pentru stimularea gandirii, a experientei si a aptitudinilor proprii.

FAIMA ofera studentilor o baza materiala consistenta, dispunand de o biblioteca moderna, dotata cu carti din domeniile de interes aferente specializarii „Ingineria si Managementul Afacerilor”, cum ar fi: management, marketing, managementul resurselor umane, dezvoltare organizationala, finante, management de proiect, comunicare in afaceri, management strategic, managementul calitatii precum si alte monografii, carti si tratate de mare valoare, specifice domeniilor conexe. Este de mentionat faptul ca majoritatea cartilor apartin unor edituri de mare prestigiu, cum ar fi Prentice Hall, McGraw Hill, Pearson, Teora, Niculescu si altele.

De asemenea, FAIMA dispune de laboratoare didactice moderne in care se practica simulari software utile in dezvoltarea abilitatilor manageriale ale studentilor, ca de exemplu: The Marketing Game, Primavera, Adonis, Adoscore, MS Project etc.

Bazandu-se pe o relatie biunivoca intre mediul universitar si lumea afacerilor, facultatea are relatii stranse cu mari concerne internationale (HP, Siemens, Porsche, Hornbach, Salesianer Miettex etc.), absolventii putand indeplini cu success criteriile de selectie impuse de rigorile grilei de angajare.